OMUL STRAZII SI NEPASAREA PUBLICA

DE ZI CU ZI,

Rate this posting:

{[['']]}

                La prima vedere, aceste trei cuvinte nu au nimic în comun, însă vă voi lămuri de îndată prin a vă povesti ceea ce mi s-a întâmplat în această seară.

                Tocmai ce mergeam grăbit spre casă cu capul în pământ, fără a privi prea atent la ceea ce se petrecea în jurul meu, când deodată aud dinspre un colț mai întunecat o voce : “Domnu’, domnu’, chemați vă rog salvarea! Repede!”. Mă apropii curios și totodată precaut de colțul de unde venea vocea. În timp ce îmi indreptam pașii spre respectivul loc aud din nou aceleași cuvinte: “Chemați salvarea, vă rog!”. La picioarele mele se întindea un om al străzii care, la prima vedere, părea că este într-o stare destul de proastă.

                După ce mă dezmeticesc iau telefonul și apăs repede pe taste: 112. În scurt timp răspunde cineva. Stabilesc repede coordonatele mele și sunt anunțat că va sosi un echipaj în aproximativ două minute. Între timp sunt direcționat către echipajul de pe ambulanță. Sunt întrebat repede: Cum se simte ? Respiră ? Ce simptome prezintă ? Ce vârstă are ? De precizat este faptul că omul era conștient și cooperant.

                De îndată ce sosește ehipajul mă simt ușurat, însă reacția medicului de pe ambulanță mă dă pe spate: “Ăăăă.....ăsta !? Ăsta l-am cules toată iarna de pe stradă. El n-are nimic, așa face când vrea să se încălzească sau are nevoie de ceva. E dus băiatul. E bine totuși că ne-ai anunțat.”

                După ce le urez o seară liniștită îmi continui drumul cu un rânjet fals pe buze. Ajuns acasă încerc să disec această situație în minte. Din momentul în care l-am găsit pe respectivul întins pe jos și până când a ajuns echipajul la mine nici un SINGUR om nu s-a oprit să se intereseze de situație.Dacă era un caz real ? Nepăsare totală ! Oare să fi fost din cauză că este un om al străzii uitat de familie și autorități ? Dar dacă era o rudă, un prieten în acea stare ? Tot la fel recționau ?

                Chiar dacă în această nu a fost decât o “simulare” pe de o parte mă bucur că am ajutat într-o oarecare măsură un om, dar pe cealaltă parte îmi pare rău pentru că sunt sigur că cineva avea nevoie mai mare de acea salvare decât închipuitul bolnav.

                Nu pot decât să închei cu un sfat : de fiecare dată când puteți da o mână de ajutor nu ezitați să o faceți, oricât de grăbiți ați fi, priviți în jurul vostru și acolo unde este nevoie puneți umărul la salvarea sau într-ajutorarea aproapelui vostru. O seară bună și ochii în patru!